In umbra

Tags :

Privea pe geamul murdar si se gandea la el. Mereu se gandea la el si adesea obosea de sine insusi. Cum e el? Cine e el? Unde merge el? Ce poate el? De ce el? Ce sens are el? Uneori avea impresia ca nu isi da voie sa aiba alte preocupari decat propria persoana, orice incepea se termina inainte de a fi gata, caci un gand despre sine il distragea si nu ii mai dadea pace. Nu e ca se ura, desi poate facea si asta un pic, dar era tot timpul preocupat de propria persoana. Era ca si cum el era propria-i obsesie si se impiedica sa iasa din sine si sa faca altceva. De ce era el asa? Unde isi aveau radacinile gandurile astea naucitoare? Si nici macar nu e asa de interesant. Este un om banal, intr-o lume banala, cu o viata banala. Daca este atat de banal de ce se preocupa atata de sine insusi? Nu are asa de multe lucruri care sa il preocupe la propria persoana, dar totusi o face in mod obsesiv si neincetat.

Cand merge pe strada se gandeste ca merge stramb, ca nu este destul de ferm, ca sta cocosat, ca nu stie sa aleaga drumul cel mai bun, ca nu se misca suficient de repede. Uneori pierde nenumarate autobuze pentru ca pur si simplu nu se poate urca in ele, fie sunt prea aglomerate, fie opresc prea departe de el in statia lunga de autobuz, fie oamenii alearga in jurul lui si el nu mai stie ce are de facut. De aceea pleaca foarte devreme de acasa, atat de devreme incat atunci cand bocancii lui lovesc sacadat trotuarul nu se aude nimic altceva decat ritmul sec al pasilor sai. Ar vrea sa auda si alti pasi, ar vrea sa vada si alte incaltari, dar daca pleaca mai tarziu este atat de bulversat de toti oamenii aceia care merg haotic in toate directiile, incat nu mai ajunge nicaieri si trebuie sa ajunga, caci are facturi de platit. Pe de alta parte e frumoasa dimineata. Fiecare zi incepe cu o dimineata si in mod total inexplicabil toate diminetile sunt bune. Atunci cand totul incepe, cand ziua este plina de posibilitati si de neprevazut.

Uneori ii este teama dimineata cand merge pe strada, cand vede siluete intunecate pe la colturi, cand aude caini latrand in departare, atunci ii este teama ca i s-ar putea intampla ceva rau, dar strange din dinti si merge mai departe, trebuie sa ajunga la munca orice ar fi, daca nu munceste ajunge pe strazi si nu vrea sa stea pe strazi. Vrea sa stea in mica garsoniera inchiriata, vrea sa poata inchide usa in urma lui si sa se simta in siguranta, vrea sa stie ca are macar un colt pe lume unde poate fi el, unde nu trebuie sa fie in alerta, unde poate exista in voie. E pacat doar ca duci asa o viata inutila, doar sa traiesti ce viata e aia? Ar trebui sa faci ceva sa marchezi timpul petrecut aici pe pamant. Iti zambesti cu disperare. Cum ai putea face tu ceva cand toata energia ta o cheltui pentru a supravietui? Evitand autobuze, oameni, drumuri, sarcini, momente, cand esti total absorbit de propria persoana si orice ai face nu iti poti iesi din tine.

De ce a facut Dumnezeu oameni ca tine? Daca exista Dumnezeu. Tu crezi ca exista. De ce ar crea o persoana asa de inutila ca tine? A carei singura realizare este supravietuirea si nici aia cu cine stie ce succese remarcabile. Tu esti opusul povestilor inspirationale, Doamne cate ai mai citit si tot ce ai reusit a fost sa te simti si mai prost, si mai mic, si mai nesemnificativ si neputincios. Povestile inspirationale nu sunt pentru tine, caci nu exista nimic in tine care poate fi inspirat.

De unde atata disperare? De unde atata durere? De unde atata lipsa de acceptare? Esti fortat sa iti petreci viata alaturi de persoana pe care o dispretuiesti cel mai mult, persoana care te face sa suferi cel mai mult, cel mai mare dusman al tau si cel mai ingrozitor tortionar. Tipi in tine durerea de a fi si cu priviri mute traiesti o viata cu care nu stii ce sa faci. Unde se termina toate? De ce tu traiesti asa? Cum ar fi sa nu mai fie asa? Poate intr-o zi vei incerca. Pana atunci nu iti ramane decat lupta.

- Designed by EZwpthemes Drupalized by Azri Design