La metrou

Tags :

Usa apartamentului incuiata, cheile puse cu grija la locul lor, iesi in aerul diminetii calde si cu pas hotarat se indrepta spre metrou. Facea drumul acesta in fiecare dimineata de atata timp, incat, nici nu il mai gandea. Se misca mecanic cunoscand fiecare etapa de parcurs. Dreapta, stanga, pe centru, pe langa perete. Aici magazinul colorat de jucarii, acolo eterna doamna cu catelul, portarul somnoros, cofetaria matinala, pe strada masini, oameni si autobuze, toti mergand undeva, toate ducand undeva. Oamenii merg mai repede dimineata, sunt mai indepartati unii de ceilalti, sunt mai condusi de scop. Oare lumea a inceput intr-o dimineata?

Mai are doar cativa pasi pana la metrou, isi pregateste cartela prevazatoare si cu ea in mana, ca un specialist, se aseaza strategic la coada rapida formata in fata aparatelor de pontat. Cu coada ochiului il vede pe paznicul care ii supravegheaza din umbra, sta ascuns, parca asteptand sa faca cineva un pas gresit sa isi poata etala autoritatea. Dar nimeni nu ii ofera satisfactie, stau cuminti in sir si se strecoara prin picioarele rotitoare ale portii cand le vine randul. Cu un zgomot atat de cunoscut de fier si aer suierator se anunta sosirea unui metrou in statie. Sirul cuminte incepe sa se agite nerabdator. Mai repede, mai repede, daca e al meu, trebuie sa il prind, acum. Calatorii se imping si isi exprima nemultumirea prin gesturi bruste. Metroul devine vizibil si unii dintre ei se linistesc, nu e al lor, dar e al celorlalti, care incep sa se impinga si sa alerge. Acesta e genul de moment in care se incalca regulile, asa ca, paznicul iese din umbra sa si se posteaza semet exact langa calatorii agitati, parca spunandu-le, sunt aici, am puterea si o voi folosi, de fapt, abia astept sa o folosesc. Calatorii nici nu il vad, nici nu il baga de seama, scopul le controleaza toate simturile. Trebuie sa prinda metroul orice ar fi, acum! A intrat si ea, cu grija coboara scarile incarcand sa fie cat mai intr-o parte, sa nu fie in calea calatorilor care alearga spre metrou, nu ii plac accidentele asa ca le evita. Se aseaza strategic pe peron intr-un loc unde experienta a invatat-o vagoanele sunt mai goale deoarece marea majoritate a calatorilor stau in prima jumatate a peronului ca sa fie mai aproape de iesire la statia unde toti schimba. Ea prefera sa mearga putin in plus, dar sa aiba macar un pic de spatiu cat se afla in metrou. Iata-l, vine pufaind si scartaind, inghetand peronul cu un val de aer rece. Oamenii calatori se aseaza in dreptul usii, impingadu-se discret, ca doar nu sunt animale, pentru a fi cat mai aproape de usa. Usa se deschide si tasnesc inauntru raspandindu-se ca un lichid ce acopera in secunde o suprafata perfect uscata inainte. Fiecare cauta o bara libera, un maner de care sa se agate, fiecare isi cauta locul pentru acea calatorie. Si-a gasit si ea locul, langa o bara, langa o doamna decoltata si asudata. Nu ii plac oamenii asudati si decoltati. Nu ii place sa ii miroasa, nu ii place atingerea lor de molusca, nu ii place aerul lor sfarsit, nu ii place ca e nevoita sa stea atat de aproape de ei, amenintata la fiecare zgaltaitura a metroului de atingerea lor. Isi suge burta si incearca sa se retraga cat mai mult in sine, dar este inutil, este prea aglomerat pentru a se putea distanta chiar si doar cativa centimetri de decoltata asudata. Cu gesturi chinuite reuseste sa isi scoata cartea din sac. Macar sa citeasca putin, sa se extraga cumva din realitatea aceea fierbinte si zgaltaitoare. Agatata de bara deschide cartea si se cufunda intr-o alta lume, o lume doar pentru ea in care restul se sterg si dispar. O calatorie cu o masina decapotabila prin peisajul verde si proaspat de tara al Angliei. Aer, aer, respira si absoarbe in sine lumea aceea de demult. O lume in care barbatii purtau costume si camasi apretate, o lume in care femeile purtau rochii de muselina, in care se vorbea cu domnule si draga doamna. O lume in care replicile erau spirituale si manierele elevate. Metroul pune o frana brusca si toti calatorii penduleaza mecanic lovindu-se unii de ceilalti si incercand sa se tina pe picioare. Strangand cartea in mana cu hotarare nici nu se misca, nu vrea sa iasa din cartea ei, nu vrea sa ii vada, sa ii asculte, sa le confirme existenta dandu-le importanta. Ii lasa sa se redreseze, sa injure, sa spuna aceleasi replici furioase la adresa conducatorului de metrou. Toti sunt mai buni decat el, toti ar conduce mai bine decat el, care se afla acolo, in cabina aceea, el este cel mai incapabil, ei sunt cei mai capabili. Masina se opreste si Christopheson coboara agil. Priveste in jur iscodind casa inalta, veche in stil victorian. Acum avea sa afle cu adevarat misterul. Urmeaza statia urmatoare. Trebuie sa coboare. Revin Christopheson, stai acolo langa masina ta decapotabila si scumpa, in fata casei misterioase. Se aseaza cu fata spre usa, caci de inaintat nici nu poate fi vorba si asteapta cuminte sfarsitul unei alte calatorii. Cu totii calatorim undeva. Doar o alta dimineata. Atentie se inchid usile. Unde mergi acum? La autobuz. Acolo sa vezi.

- Designed by EZwpthemes Drupalized by Azri Design