Sotul Lenjeresei

Tags :

- Ce cauti aici? Nu ti-am spus sa nu calci pe aici ca am treaba?

Privirea furioasa si tonul taios al vocii il tintuira de podea. Ar fi vrut sa ii raspunda, dar era uluit. Privi la mainile grasune cum se strang a enervare si simti cum toate cuvintele i se sufoca in gat. Ar fi vrut sa ii spuna ca venise sa ii aduca materialele pe care cu o zi inainte i le ceruse pe un ton poruncitor, ar fi vrut ca ea sa fie multumita ca se straduise atat sa faca rost de ele, dar pe fata ei nu se citea decat frustrare, iar el nu isi gasea cuvintele. Ar fi vrut sa ii zica sa il lase in pace si sa fie multumita ca i-a adus ce ii trebuia, dar nu putea sa ii spuna nimic.

Statea in fata ei ca un baietel pierdut si se intreba ce ar putea face sa evite scandalul. In sinea lui insa, stia ca atunci cand ea se porneste, doar ea se poate opri, el era neputincios in fata tipetelor ei. Sa se intoarca si sa scape pe usa minuscula din spatele atelierului ii era imposibil, nu se putea misca, iar usa parea la o suta de kilometri departare.

-Ce stai acolo ca o mumie? Ce vrei? Vorbesc cu tine!
-Ahhh...
-Urmatorul pas ar fi sa articulezi analfabetule! Ori zici ce ai de zis, ori dispari ca am treaba, nu am timp de pierdut cu tampeniile tale.

Ar fi vrut sa tipe la ea, sa ii spuna ca el nu merita sa fie tratat asa, ar fi vrut sa o apuce de umeri si sa o zguduie, sa o faca sa isi dea seama ca vorbeste cu o fiinta umana, cu sotul ei, omul pe care a jurat sa il respecte pana cand moartea ii va desparti, ar fi vrut, dar nu facea nimic din toate acestea, doar o privea cum il ochieste ca un vultur cand si-a vazut prada. Mainile ei acum deja formasera un pumn mic si grasun, iar ea statea ferm infipta in podea parand un arc tensionat gata oricand sa sara. Dar nu sari, tranti cu zgomot un scaun si se indeparta.

-Pleaca! Ma deranjezi.

Si pleca ea.

El mai ramase acolo cateva minute urmarind-o cum apuca materialele si incepe sa le taie cu o dexteritate nervoasa. Am sa plec. Isi spuse si cu grija se intoarse indreptandu-se spre usa minuscula din spatele atelierului, care intre timp se mai apropiase putin.

Odata ajuns de cealalta parte a usii respira adanc si cazu moale pe un scaun. Ce o fi fost in mintea lui sa se duca acolo? Trebuia sa ii lase materialele la usa si le-ar fi vazut ea cand iesea pentru pranz sau oricand. Nu mai putea, nu mai rezista, simtea cum sentimentele furioase il coplesesc si tristetea de a sti ca nu va face nimic capturandu-i si ultimul dram de stima de sine pe care il mai avea. Am fost si eu candva om. Acum nu mai sunt nimic. Pana la pranz mai erau doua ore, doua ore ale lui, caci trebuia sa fie acolo negresit, altfel nu s-ar mai fi terminat scandalul niciodata. A incercat asta odata, sa nu vina la pranz atunci cand era stabilit, iar consecintele au fost crunte. Timp de doua saptamani a tipat la el de fiecare data cand il vedea, fara motiv, fara miza, era ca si cum simpla lui aparitie ii dadea semnalul ca este momentul sa fie nemultumita de ceva. Apoi a incetat, iar el nu a mai lipsit niciodata de la masa de pranz, cina sau micul dejun.

Se ridica de pe scaun si se indrepta spre bucatarie. Macar acolo este o oaza de liniste, ea nu intra acolo, caci nu ii place mirosul de mancare, aburul si zgomotul facut de oale. Cand intra in bucatarie un miros placut de cafea proaspata il intampina. Zambi si se gandi ca exact acesta era mirosul pe care isi dorea sa il simta acum. In bucataria mica si joasa nu era nimeni. Ce bine! nu trebuia sa zambeasca, nu trebuia sa se prefaca stapanul casei, nu trebuia sa incerce sa ignore privirile pline de mila ale slugilor, nu trebuia sa fie puternic cand de fapt nu avea chef sa fie nimic.

Isi puse o ceasca de cafea si se posta in fata geamului intredeschis. Respira adanc si sorbi din lichidul fierbinte. Afara era soare, afara era viata, afara oamenii se miscau, traiau, erau. Oare ei erau ca el? Nu, nu aveau cum sa fie ca el, el se simtea mic si insignifiant, el simtea ca nu exista, el nu stia cine este. Viata lui se rezuma la a face comisioane, la a cumpara materiale, la a fi un baiat bun la toate si nici macar lucrul asta nu ii era recunoscut. Asta era viata lui, asta era el, un drum pustiu, fara peisaj, fara perspectiva, fara orizont. De ce era el aici? Ce fusese candva? Cine era el acum in afara de sotul ei?

Isi aduse aminte cand a cunoscut-o. Era o fata slabuta, timida, cu ochii mari si negri, asa de negri ca parca te atrageau in ei si te tineau captiv acolo. A placut-o de cand a vazut-o, iar cand i-a vazut munca s-a indragostit de ea. Din mainile ei ieseau cele mai minunate obiecte, din dantele fragile ea era capabila sa creeze cele mai trainice lenjerii. Sa se casatoreasca si sa deschida un atelier a fost idea lui, iar ea a acceptat fara ezitare, fara a sta pe ganduri. In timp clientii au inceput sa apara, iar doamnele care purtasera macar o data ceva creat de ea nici nu se mai gandeau sa apeleze la serviciile altei lenjerese.

Acei primi ani ai casniciei lor au fost cea mai fericita perioada din viata lui, atunci s-a simtit cu adevarat viu, cu adevarat iubit, atunci simtea ca viata merita traita. Ea il iubea si nu pregeta sa ii arate asta. El o iubea si ii dovedea asta in fiecare zi. Erau fericiti, iar viata lor era complet a lor. Insa, in timp ceva s-a intamplat, ce anume nu stia, nu intelegea, ceva care a facut-o pe ea sa se indeparteze de el, sa se transforme intr-o necunoscuta care nu mai avea nimic in comun cu femeia cu care se casatorise.

In timp caldura ei s-a stins fiind inlocuita de o raceala dureroasa, afectiunea ei a disparut fiind inlocuita de o agresivitate taioasa, in timp fata tanara cu ochii negri, a fost inlocuita de o femeie matura, plina de sine si de ura. Iar el nu avea idee de ce, iar el nu stia ce facuse ca sa merite asta, iar el nu intelegea de ce viata lui ii fusese furata, iar el statea de dragul amintirii, de dragul femeii cu care se casatorise, din iubire pentru niste ochi negri care candva il facusera captiv si nici acum, cand era torturat zi de zi, nu ii dadeau drumul.

Isi termina cafeaua si parasi bucataria la fel de tacut pe cat intrase in ea. Merse agale pe holul lung din spatele atelierului incercand sa scape de aceasta stare dureroasa, de aceasta tristete coplesitoare care ii apasa pieptul. Asta-i viata! Pe cand parcurgea holul o voce din atelier ii atrase atentia. O voce calda si calma, o voce iubitoare si afectuoasa, o voce pe care o mai auzise, dar nu stia cand si unde. Se rezema de perete incercand sa isi dea seama ce spune acea voce hipnotizanta.

Daca il iubesti trebuie sa fii acolo pentru el. Sa il sprijini in aceasta perioada dificila din viata lui. Este doar o etapa, dar poate fi o etapa in urma careia va iesi invingator cu tine alaturi sau va iesi infrant parasit de toata lumea. Intelegi? Trebuie sa iti dai seama cat esti dispusa sa renunti la tine pentru a ii fi lui sprijin acum. De asta are nevoie, de suport si intelegere, nu de cineva care sa ii spuna ca este un idiot ca a pierdut atat de multi bani la bursa si ca s-a bagat in datorii. O relatie necesita munca, necesita perseverenta, iubirea arareori este de ajuns.

Vocea calda tacu, iar alta ii raspunse Inteleg.

Ce cuvinte frumoase, ce simtaminte, ce suflet generos si intelept. Era coplesit de compasiunea acelei voci, ar fi vrut ca si pentru el sa simta cineva atata intelegere, ar fi vrut ca si el sa aiba parte de o asemenea atitudine. In urma celor auzite parca tristetea lui deveni si mai profunda. Exista si altfel de oameni, exista si oameni care au parte de caldura, exista si oameni care ofera caldura, exista si un alt fel de viata decat a lui, exista si vieti care nu sunt o condamnare. Vocea se auzi din nou si de data asta nu mai rezista curiozitatii de a incerca sa o vada pe femeia careia ii apartinea. Se strecura tiptil pana la usa minuscula si fara a face nici cel mai mic zgomot o crapa putin pentru a vedea cine vorbeste. Vocea tacu brusc, dar in camera nu erau decat doua femei, ea si o clienta. Nu intelegea.

Vocea nu putea decat sa ii apartina clientei, dar nu avea cum sa i se adreseze ei pentru ca nu avea nicio noima. Sa fi fost o poveste pe care clienta a spus-o? Dar vocea care a spus ca intelege nu era a ei. Exact cand el era intrigat de cele intamplate clienta deschise gura sa vorbeasca Multumesc mult pentru tot, pentru lenjerii, dar mai ales pentru sfaturile si gandurile dumneavoastra.

Nu ai pentru ce. De asta suntem pe acest pamant sa ne iubim si sa ne sprijinim unii pe ceilalti., spuse vocea calda.

O confuzie atotcuprinzatoare puse stapanire pe el. Era ea, ea rostise acele cuvinte, vocea aceea angelica si datatoare de speranta era a ei. Mintea sa se bloca incercand sa inteleaga ceea ce vazuse si auzise. Ea care tipa mereu, care era nemultumita si careia orice i-ar fi facut nu ii putea intra in voie, vorbise astfel, pe acel ton cald si atat de strain lui. Se uita din nou prin crapatura usii si o privi. Clienta plecase, iar ea statea acolo la masa de cusut miscandu-se cu o gratie atat de diferita de gesturile bruste pe care le avea cu el. O privea si se simtea ca si cum ar fi privit o femeie straina, o femeie pe care nu o cunostea, o femeie definita de gratie si calm. O privi si vru sa o cunoasca. Deschise usa larg si pasi in atelierul scaldat de lumina trandafirie a zilei urmandu-si impulsul.

Cum piciorul ii atinse podeaua care scartai sub greutatea lui, ea se intoarse brusc si ii arunca o privire plina de dispret. Ce vrei? Nu ti-am spus sa pleci ca am treaba? Lasa-ma! El simti cum camera se invarte cu el. Era din nou ea, cea pe care o cunostea, cea pe care nu o intelegea, cea care il umplea de furie si tristete. Femeia de mai devreme disparuse, gesturile devenira din nou scadate, vocea rece si taioasa. Nu putu sa rosteasca niciun cuvant. Ar fi vrut sa ii spuna ceva care sa o faca sa ii vorbeasca si lui cu aceeasi caldura cu care ii vorbise strainei de mai devreme, ar fi vrut sa fie intampinat de acea femeie afectuoasa si inteleapta. Nu ii spuse nimic, se intoarse si parasi atelierul ca si cum nici nu ar fi fost vreodata acolo.

Cand inchise usa in spatele lui isi spuse ca a fost un accident, ea nu era asa, ea nu era decat rece si neintelegatoare, cum ar fi putut fi altfel? O cunostea de ani de zile si de foarte mult timp comportamentul ei era acela al unei persoane impenetrabile, de neinteles si neintelegatoare. Se gandi cu lehamite la masa de pranz care urma, din nou trebuia sa stea la masa alturi de ea, din nou trebuia sa o asculte cum ii spune ca nu este bun de nimic, din nou trebuia sa dea din cap tacut la ordinele ei, la cum ii organiza ea viata. Si totusi? Cine era femeia aceea din ea? Nu si-o putea scoate din minte.

Masa de pranz veni pe nesimtite si anxios se aseza pe scaunul lui, de langa geam, atunci cand pendula batu de ora 1 dupa-amiaza. Ea veni greoaie si brusca, nemultumita si pufnind a furtuna. O privi asa cum privesti un animal exotic incercand sa gaseasca un sens in persoana ei. Se aseza si ea in capatul mesei si bucatareasa incepu sa serveasca supa. Bucataresei ii spuse multumesc, lui nu ii spunea niciodata multumesc. Cand el ii ura pofta buna, mormai ceva in lingura fara a il privi, ca si cum imaginea lui i-ar fi stricat pofta de mancare. Ar fi vrut sa ii spuna ceva, dar teama de a strica linistea mesei il facu sa isi inghita cuvintele odata cu supa fierbinte de legume.

In timpul mesei nimeni nu rosti niciun cuvant. Ea manca cu gesturi rapide, iar el o urmarea atent sa vada daca cumva o regaseste pe lenjereasa necunoscuta din atelier. Insa nu o gasi, ea era din nou aceeasi femeie distanta si irascibila care il tinea la distanta si la respect. Cine esti? Ce ti s-a intamplat? Cum pot ajunge la tine? o intreba in sinea lui neindraznind sa dea viata intrebarilor care il macinau.

In zilele care urmara isi facu un scop din a o urmari. Atunci cand isi termina toate sarcinile, pe care ea i le trasase ca un general de armata intransigent, se ascundea in spatele usii minuscule a atelierului si o urmarea, o cauta pe femeia ascunsa si indepartata dupa care tanjea.

In aceste zile o auzi si o vazu altfel decat fusese cu el de foarte mult timp. In aceste zile se indragosti de vocea calda si intelegatoare, de femeia deschisa si grijulie pe care o descoperi in ea, in sotia lui tiranica si nepasatoare. Si mai mult decat orice, in aceste zile ajunse sa isi doreasca cu disperare sa fie cu ea, sa fie cu acea femeie, sa isi imparta viata cu femeia necunoscuta din sotia lui. Isi dorea cu disperare asta, insa era captiv in imposibilitatea de a o cunoaste, caci prezenta lui era cea care declansa aparitia femeii reci si despotice pe care o cunostea atat de bine. In cele din urma nemairezistand dorintei de a fi fata in fata cu lenjereasa necunoscuta de care se indragostise si ajungand la concluzia ca el fiind, nu va putea sa o scoata la suprafata, decise sa incerce alta abordare.

Odata decizia luata, restul planului se insaila fara probleme. Merse la prietenul sau barbierul si ii ceru sa ii faca o barba si o mustata asa de diferite de propria persoana, incat nimeni sa nu il poata recunoaste. Merse la prietenul sau croitorul si ii ceru sa ii faca niste haine pe care el nu le-ar purta niciodata, in asa fel incat nimeni sa nu poata banui ca el se afla in ele. Merse la prietenul sau cizmarul si ii ceru sa ii faca niste cizme atat de speciale, incat nimeni sa nu isi poata inchipui ca picioarele lui banale se ascund in ele.

Cand toate acestea fura pregatite se camufla in ele si cu inima batandu-i nebuneste intra pe usa atelierului sotiei sale. Cumva era convins ca ea il va recunoaste, ce sotie nu si-ar recunoaste sotul indiferent cat de deghizat este, insa ea nici macar nu baga de seama ca exista vreo asemanare intre barbatul inalt si bine facut din fata ei si sotul ei pipernicit si nevolnic. Cu vocea schimbata o saluta politicos.

- Buna sa va fie inima si dvs. Domnule? Cu ce va pot ajuta?

E ea, e vocea calda! si de uimire cu greu reusi sa ingaimeze ceva.

- O lenjerie ...

Ea il privi curioasa asteptand continuarea dorintei.

- De doamna, domnisoara? Sotie, fiica, amica? Ajutati-ma putin. Vocea ei era blajina si impaciuitoare. Nu va jenati, le-am auzit pe toate, imi puteti spune fara retineri exact ceea ce va doriti.

Calmul vocii ei il facu si pe el sa se linisteasca putin si sa isi gaseasca cuvintele.

- Sotie. Pentru sotia mea adica.

- Foarte bine pana aici. Ce materiale prefera doamna? Este o ocazie speciala?

- De fapt nu este tocmai sotia mea, este sotia mea dar nu este. Nu stiu sa explic.

O umbra aproape imperceptibila trecu pe fata lenjeresei, insa o alunga repede cu un zambet impaciuitor.

- Pentru o doamna care seamana cu sotia dvs., dar nu este ea. Am inteles. Preferati un anumit material, o anumita culoare?

Deja simtea ca nu mai poate continua, camera se facea din ce in ce mai mica, iar ochii ei scrutatori parca il dibuisera, dar merse mai departe, nu vroia sa o piarda asa de repede, vroia sa mai fie putin in prezenta ei.

- Eu, eu nu ma prea pricep. Nu ma puteti ajuta dvs.? Va rog, va rasplatesc efortul.

- La cate lenjerii de acest tip am facut eu credeti-ma efortul este minimal.
Si rase, cu un ras cristalin si atat de indepartat lui, incat simti cum se sufoca sub povara neintelegerii. Ea vorbi din nou, da, te rog, vorbeste, te rog lasa-ma sa te ascult.

- Prima oara trebuie sa recunosc ca am fost putin uimita, mai mult decat uimita chiar, cand un domn a venit si mi-a cerut secretos sa ii confectionez o lenjerie pentru o prietena si m-a rugat soptit sa nu ii spun nimic sotiei lui, care si ea era clienta mea. Cum se face ca a doua zi a venit si doamna la mine sa ii fac o lenjerie sa isi cucereasca sotul. Ce ironie nu? El ii face cadou o lenjerie prietenei, cadou tot pentru el evident, iar ea isi cumpara o lenjerie ca sa ii placa lui, cadou tot pentru el cum ar veni...

Lenjereasa se opri brusc ca si cum ar fi inteles ca deja a spus prea mult, ca risca sa isi deranjeze clientul, locul ei nu era sa evalueze actiunile clientilor ei, ea doar crea lenjeriile pe care acestia le doreau, indiferent pentru cine erau.

- Continuati, va rog, nu va opriti. Povestiti atat de frumos.

- Eh, nu, lasati, astea sunt observatii prostesti de femeie. Mai bine sa ne concentram pe comanda dvs. Ce varsta are doamna?

- Ahhh, in jur de 40 cred, cam asa ...

- Nu stiti cati ani are? Vocea lenjeresei se crispa putin in asteptarea raspunsului.

- In jur de 40, cred ...

- Am inteles. Ce culori poarta mai des?

- Ce complicat este. Eu credeam ca vin va spun ca imi trebuie o lenjerie si gata.

Sotul lenjeresei era autentic in aceasta observatie, niciodata nu isi inchipuise ca ea afla atat de multe despre viata celor care ii calca pragul, ca afla atatea detalii intime legate de viata lor.

- Nu este chiar asa de complicat. Am nevoie de aceste detalii pentru a crea acea lenjerie care i se va potrivi persoanei pentru care o cumparati, atat ca marime cat si ca personalitate. Dar daca vi se pare prea complicat putem face o lenjerie alba din dantela si atat. Este atat de neutra incat merge la toata lumea.

- Atunci asa sa facem, desi ma simt putin rusinat ca nu stiu aceste detalii.

Spuse el rasufland usurat. Lenjereasa zambi intelegator si se indrepta spre masa ei.

- Daca ati sti cate lenjerii albe am facut eu pentru nenumarati domni nu v-ati mai simti rusinat.

- Chiar asa de multi?

- Da. Chiar asa de multi.

Vocea lenjeresei deveni melancolica in timp ce cosea si povestea.

- Siti domnii nu vin sa cumpere lenjerii decat pentru amicele lor, stiu asta pentru ca tot la mine vin si sotiile lor, cerandu-mi sfaturi despre cum sa isi cucereasca sotii si povestindu-mi despre vietile lor. Domnii care nu au amice nici morti nu ar calca pe aici, este treaba femeiasca, dupa cum spun dansii. Evident ca exista si doamne care isi fac doua randuri de lenjerii. Unele albe, trainice din bumbac pentru acasa si altele colorate si delicate pentru alte locuri. Lucrand aici, in timp vezi altfel oamenii, vezi altfel relatiile, vezi prea mult si iti pierzi capacitatea de a mai crede.

Zambi, taie cu foarfeca o ata si ridica triumfatoare camasa delicata de dantela alba.

- Gata.

Ii zambi si el, ii plati si pleca simtind ca o intelege pentru prima data dupa foarte multi ani, iar aceasta intelegere ii dadu puterea sa isi depaseasca frica de ea si sa o confrunte, indiferent care ar fi fost consecintele. In ora petrecuta la ea in atelier drept altcineva, vorbise cu el mai mult decat vorbise vreodata in istoria lor recenta, iar el asta isi dorea zi de zi, dar isi dorea sa ii vorbeasca lui, isi dorea sa fie ea si cu el, pentru ca el sa poata fi el cu ea.

In aceeasi seara, inca imbatat de experienta pe care o avusese, imbarbatat de idea unui altfel de viitor, lua camasa creata de ea pentru ea si o intinse pe marginea ei de pat asteptand-o. O auzi venind, pasind apasat pe scari, apropiindu-se si deschizand usa brusc, parca dorind sa isi faca simtita prezenta si sa stabileasca atmosfera, inca dinainte de a rosti ceva.

O privi cum intra, o privi oprindu-se in fata patului, o vazu ridicand camasa, recunoscand-o, intelegand. Insa, spre marea lui surprindere nu spuse nimic, nu reactiona in niciun fel, nu facu niciun gest care sa invite la dialog. Lua camasa si o impacheta cu grija asezand-o dragastos la ea in dulap, iar apoi isi continua rutina de seara ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

In zilele ce urmara sotul lenjeresei se deghiza din nou si din nou merse la ea in atelier comandandu-i o noua lenjerie, pe care ca si prima data i-o lasa intinsa pe marginea ei de pat. In mod total de neinteles pentru el, ea nu spunea nimic, nimic bun, dar in acelasi timp nimic rau. Nu se lua de el ca cheltuie banii pe care ii castiga la ei in atelier, nu ii tipa in fata ca are suficiente lenjerii, doar ea le face, nu facea nimic, doar o impacheta cu grija si o aseza dragastos la ea in dulap. Acest joc ciudat dura mai multe luni, luni in care incet, incet atmosfera din casa lor se schimba. Nu se mai tipa atat de mult, nu mai era atat de multa tensiune, nu se mai tranteau usile la fel ca inainte.

La cateva luni bune de cand sotul lenjeresei o vizitase pentru prima data la ea in atelier in postura de client, avu si ea o surpriza pentru el. Incepu sa poarte atunci cand mergea la culcare lenjeriile pe care el i le facea cadou. Treptat viata lenjeresei si a sotului ei se schimba atat de mult, incat ai fi zis ca sunt doi oameni diferiti care preluasera afacerea de la cei dinainte. Ea era calma si afectuoasa si in afara atelierului, el nu mai era pipernicit si nevolnic, convertindu-se intr-un partener real al sotiei lui, atat in ochii ei cat si in ochii lui.

Uneori el inca isi mai bea cafeaua stand in fata micului geam din bucatarie, insa acum nu isi mai dorea sa fie nimeni altcineva decat el, in viata lui alaturi de sotia lui, lenjereasa.

Comments

M-ai prins şi m-ai ţinut în cuvinte până la sfârşit. Emoţionant şi foarte plăcut scris!!
La mai multe :D

Asa sa fie! :D Multumesc mult pentru comentariu, ma bucur ca ti-a placut povestea sotului lenjeresei.

citind aceasta mica poveste,care e o minunatie,au inceput sa imi curga lacrimile, fara sa vreau. Inca cuget la ce am citit. Ceva anume tiu ca e pt mine din aceasta poveste. EU ma regasesc acolo. Ma vad in locul barbatului si vreau sa schimb ce e in sufletul meu dar nu stiu cum.Stiu doar ca se poate .....dar mai trebuie sa cuget.

In acest caz stii exact partea cea mai importanta, caci aceasta este cea care te va conduce mereu si mereu catre solutiile pe care le cauti, aceasta este esenta perseverentei de a fi si de a incerca mereu.

Ma bucur din suflet ca ti-a placut ceea ce am scris si mai ales ma bucur ca a lasat o mica urma de pas in inima ta.

Sa nu te dai batuta, iar atunci cand simti ca nu mai poti doar ia o scurta pauza, petrece un timp cu tine, regrupeaza-te si mergi mai departe, caci totdeauna exista un loc catre care sa ne indreptam. ;)

- Designed by EZwpthemes Drupalized by Azri Design