E o chestie de echilibru

Tags :

Toate zilele incep dimineata si se sfarsesc seara. Toate vietile incep cand ne nastem si se sfarsesc cand murim. Si ce se intampla intre? Traim. Existam. Suntem. Visam. Dorim. Speram. Incercam. Cadem. Ne ridicam. Zacem. Tragem linii. Alegem. Cream. Privim. Mergem, uneori alene alteori cu dificultate. A fost facut. Cautam. Intelegere. Uneori e bine, alteori nu. Clipe ce dureaza ani, ani care par clipe. Dificil acum, usor in trecut. Truismul existentei.

O carte care mi-a placut mult, foarte mult, este Ulise a lui Joyce. Mi-a placut si imi place ruperea gandirii, fantasticul limbajului, dificultatea detaliului, provocarea unei zile. Cand a aparut altor artisti nu le-a placut, o considerau descrierea unei schizofrenii, era dureroasa si inchisa. Prea grea pentru a fi arta, prea analitica pentru a fi creatie. Si totusi, cine decide ce e arta si ce nu e, cine decide ce sunt zilele, cand incep si cand se termina, cine este criticul din noi care ne condamna ca suntem altceva decat ar trebui sa fim, nestiind cine este acest altcineva care ar trebui sa fim, dar nu suntem.

Nemultumirea de sine, nemultumirea zilelor si a parcursului, incercarea de a fi cine credem ca trebuie sa fim pentru altii si pentru noi, incercarea de a fi compatibili cu o lume pe care nu o intelegem. Lupte inutile si conflicte goale de continut, caci atunci cand tragi linie nimic nu conteaza, desi totul a contat la un moment dat. Desi viata noastra a depins de atat de multe, pana la sfarsit nimic nu mai conteaza decat faptul ca am fost, iar fiinta s-a trecut.

Citesc si ma uit si vad atata disperare, atata durere de a fi, atata dorinta de a fi altcineva, altceva, altfel, cumva cum este mai usor, mai suportabil, mai respirabil. Si totusi, pana la urma nu trebuie sa fim nimic, nimic decat ceea ce ne place, nimic decat momente savuroase, decat clipe degustate, decat evenimente fericite. Ne fortam, ne impunem limite si programe, ne setam tinte si scopuri, ne facem liste si sperante, pentru ca mai apoi, cand am sters ceva dupa lista sa simtim nevoia imperioasa de a il inlocui cu altceva, pentru a nu pierde timpul, pentru a face un ceva, pentru a simti ca suntem. Suntem chiar daca nu marcam acest lucru cu un scop fortat.

Idealurile, sperantele, dorintele sunt cele care ne fac sa mergem mai departe, care ne dau sens, un sens pe care il dam noi. Traim in noi, traim in lume, traim o viata asa cum se poate. Daca nu ar trebui sa facem nimic, ce am face atunci? Daca nu ar trebui sa muncim, daca nu ar trebui sa construim relatii, daca nu ar trebui sa fim altfel decat fiind? Ce am face atunci? Ne doare atat de mult fiinta, dar totusi ea este esenta vietii, fara ea nu ar fi decat nestiinta sensului. Am citit undeva ca daca am avea totul, adica ceea ce consideram noi ca ne lipseste, atunci ne-am sinucide, caci viata noastra nu ar mai avea sens. Tind sa cred ca asa este.

Chiar si cautarea sensului este un sens, orice zbatere a fiintei inseamna viata, inseamna traire, inseamna simtire. Uneori ma coplesesc toate cartile si tehnicile de self-help care promit liniste, serenitate, calm si certitudine, caci eu nu cred ca fiinta umana este destinata acestor lucruri. Eu cred ca fiinta umana este destinata cautarii, simtirii, existentei acute si vibrante. Ne construim zilnic, clipa de clipa, prin experientele noastre, prin gandurile noastre, prin sentimentele noastre. Uneori ne dorim sa nu mai simtim, sa nu mai gandim, sa nu mai existam in existenta asa cum o cunoastem, dar oare nu asta este chiar esenta a ceea ce suntem? Daca eliminam simtirea, gandirea si existenta pe care o cunoastem ce ramane? Un vid in care ne pierdem si in care nimic nu este al nostru.

Dormi prea mult. Mananci prea mult. Bei prea mult. Fumezi prea mult. Iubesti prea mult. Gandesti prea mult. Cauti prea mult. Intelegi prea putin.

Ce este echilibrul? Cine stabileste cand esti in echilibru si cand nu? Cine stabileste ce e bine pentru tine si ce nu? Pe ce te poti baza si pe ce nu? Care iti sunt certitudinile si care iti sunt incertitudinile? Ce sa schimbi si ce sa pastrezi? Cand ai crescut prea mult si cand prea putin?

Cand vocea celorlalti devine mai puternica decat vocea ta, cand vocea ta este insuficient cultivata pentru a stabili granite, cand vocea celorlalti ia precedent in fata propriilor ganduri, atunci este momentul sa te opresti si sa te asculti, sa iti permiti sa te exprimi, sa iti permiti sa fii tu, oricine ai fi, oricum ai fi, fara a te raporta la niste parametri teoretici din discursul altora.

Libertatea inseamna sa fii liber in tine, sa iti dai voie sa simti si sa gandesti, sa iti permiti sa iti exprimi opiniile chiar daca uneori pot fi gresite dupa standardele celorlalti, sa respingi caracteristicile negative pe care altii tin sa te informeze constant ca le ai. Nimeni nu este perfect si din fericire nici nu trebuie sa fie, caci nimeni nu trebuie sa fie nimic altceva decat ceea ce este sau alege sa fie. Lumea din interior este la fel de importanta ca si cea din exterior, lumea ta este la fel de importanta ca lumea lor, lumea ta nu este mai mica sau mai saraca, lumea ta nu este un poligon de tras la tinta, lumea ta este a ta. Irepetabila, unica si uneori ireconciliabila. Punct.

Comments

Ar fi o idee frumoasa ! :) Nu o mai lasa sa te bantuie asterne-o! Curaj!

Dap si eu cred la fel, si cumva, sunt convinsa ca si ideea cartii este una faina, trebuie doar sa o scriu, caci altfel degeaba este faina. Multumesc mult pentru incurajare!

Maniera (reala si plina de libertate cu amprenta puternica,as zice eu a personalitatii tale) in care ai reusit sa ordonezi cuvintele pe hartie imi aminteste de un citat de-al lui Eliade "Sensul existentei si datoria fiecaruia este creatia"(in cel mai cuprinzator inteles al sau,as aduga eu:D Felicitari !

:D Multumesc mult pentru comentariu, m-a incantat.

Trebuie sa recunosc ca toate comentariile acestea pozitive, pe care le primesc imi dau extrem de multa incredere in scriitura mea si ma fac sa cred, ca poate chiar ar trebui sa pun pe hartie si carticica ce imi bantuie gandurile. Poate nu va fi chiar asa de rea, pe cat cred eu, pana la urma.

Şi chiar dacă va fi rea, dacă scrii, vei şti că ai putut s-o termini. Şi vei şti că o poţi scrie oricând iar.

Dap asa cred si eu. Pot scrie alta, pot incerca altceva, important este sa depasesc starea de imobilizare in care ma aflu, imobilizare ale carei cauze le stiu, dar pe care abia acum incep sa le inteleg. :)

Multumesc din suflet pentru sprijin si intelegere. Nu pot exprima in cuvinte ce simt atunci cand vad ca cineva chiar rezoneaza cu ceea ce scriu eu.

welcome back from "numbness" :-)

Multumesc mult. It's very nice to be back :D

- Designed by EZwpthemes Drupalized by Azri Design