jurnal de scriitor

warning: Creating default object from empty value in /home/alina/public_html/modules/taxonomy/taxonomy.pages.inc on line 33.

32


32. Cand ma uit inapoi vad fragmente de imagini, recompun amintiri, imi aduc aminte ce speram, ce vroiam, evenimente si actiuni. Daca stau sa ma gandesc bine imi aduc aminte multe lucruri, dar asa imaginile care imi vin singure in minte sunt destul de putine.

Despre carti

Citesc mai multe carti in acelasi timp. Marea majoritate sunt carti de teorie, unele le inteleg usor, unele mai greu, unele deloc, dar eu ii dau acolo inainte, caci imi place. In ultima vreme, mai strecor printre cartile de teorie si cate o carte de beletristica, asa de picanterie. Ce m-a amuzat a fost ca aceste carti clandestine le-am citit foarte rapid, pe cand de cele de teorie trag si trag, bine ca de unele trag intentionat, pentru ca imi plac asa de mult ca nu vreau sa se termine. Asa ca mai citesc un pic, le mai las, ma apuc de alta, ma intorc la ele, tot un dans. Insa, altceva vroiam sa scriu.

Cat de personal sa fii pe blog?

Scriam la un post de blog despre mine si m-am oprit pentru ca m-am gandit ca este prea personal si nu ma simteam confortabil cu gradul sau ridicat de detalii personale si cum o parte din mine dorea sa scrie acel post ma incuraja Hai mah, in zilele noastre unde oricine are un calculator isi expune toate dedesubturile pe peste tot nu mai exista prea personal. Baga! Dar, totusi pana la urma nu am mai putut continua, niciodata nu am fost tipul de persoana care sa faca ceva impotriva propriilor dorinte doar pentru ca toata lumea o face. Si asa am ajuns sa ma gandesc daca oare exista un nivel optim de autodezvaluire in scris sau, mai precis, in acest tip de scris.

Nu mai incep nimic!

Faceam ordine printre caietele mele si am constientizat un lucru pe care poate doar il stiam, in fiecare caiet am inceput o carte. Si am multe caiete. Citeam ce am inceput si sunt niste inceputuri excelente. Uneori ma opream si reciteam si ma opream si nu imi venea sa cred ca eu am scris acele randuri. Randuri bune, coerente, pline de sens. Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca in toti acesti ani de inceputuri nu as fi inceput de atatea ori, ci pur si simplu as fi continuat ceea ce am inceput. Asa sontac, sontac, cu sentimente pozitive si negative, cu indoieli, cu frustrari si si mai multe indoieli. Raspunsul evident care imi vine in minte este ca pana acum, poate, s-ar fi inchegat ceva, o carte, o poveste, un ceva continuu si nu doar zeci si zeci de inceputuri.

Sunt, ceea ce sunt.

A fost odata, ca niciodata, un om care nu stia ce sa faca.
Stia ca trebuie sa faca ceva, dar acest ceva ii scapa.
Si se gandea si cauta si tare se invinovatea.
Trebuie sa faca ceva, altfel ce rost ar mai avea?
Se inhama la multe si nu neaparat marunte.
Si tragea si suferea si tot nemultumit era.
Nimic nu era bine, nimic nu era ideal.
Nimic nu avea in el un cat de cat special.
Si viata lui trecea si el de numa muncea.
Nimic nu il bucura, nimic nu il satisfacea.
El nu era suficient de bun, iar munca lui era insuficient de buna.

De ce scriu?

Am inceput sa ma gandesc la acest lucru in timp ce ma gandeam ce sa scriu pentru site-ul meu si nu aveam nici o idee. Toate ideile parand sa fi fugit undeva intr-o insula indepartata de mine. Evident ca m-am alarmat. Daca nu mai am idei? Daca asta a fost? Si daca nu mai am idei ce fac? De ce mai vreau sa scriu daca nu am idee despre ce sa scriu? Am inceput sa ma gandesc la istoria mea cu scrisul si la importanta pe care i-o acord. Cu totii avem o istorie personala legata de lucrurile pe care le facem, totul a inceput de undeva. Acuma nu stiu cat de romantata si filtrata este istoria mea, dar asa o vad eu acum. Am inceput sa scriu inainte de a sti a scrie.

Syndicate content
- Designed by EZwpthemes Drupalized by Azri Design