Fiind

Tags :

Trebuie sa spun ca in opinia mea existenta umana este esential dramatica si ca daca tu ca fiinta umana dotata cu inteligenta si liber arbitru nu alegi sa o accepti asa cum este si sa gasesti lucruri care te bucura, atunci vei trai perpetuu o drama. Uneori societatea in care traim ma umple de uimire din cauza stupizeniilor pe care le promoveaza, dar apoi imi dau seama ca pur si simplu aceasta este maniera de a face fata, de coping a celor din jur. Fiecare dintre noi isi gaseste ceva de facut in chestia asta pe care o numim viata, asa ca rabufnirile mele de nemultumire sunt cat se poate de deplasate. Live and let live. ca sa zic asa. Pur si simplu fiecare cauta o modalitate de a fi, de a face fata, de a gasi un sens.

In opinia mea sensul nu exista si cu cat intelegem asta mai repede cu atat ne eliberam mai repede de dramatismul existentei. Viata nu are sens si majoritatea lucrurilor pe care le facem nu au sens, dar sunt extrem de importante, caci ne ajuta sa mergem mai departe, sa traim, sa ne bucuram ca existam. Noi ne dam sens, nu il gasim in afara noastra.

Uneori ma gandesc ca cei care cred in Dumnezeu, intr-o fiinta atotputernica ce ii protejeaza si ghideaza sunt norocosi, caci ei nu trebuie sa se confrunte cu gandul ca sunt singurii responsabili de viata lor, de alegerile lor, ei isi pot culca dramele la pieptul generos al unei divinitati care ii insoteste prin viata. Eu cred si nu cred, trebuie sa fiu sincera. Partea mea rationala stie ca eu sunt singura responsabila, partea mea irationala ar vrea sa imparta responsabilitatea existentei mele cu o fiinta superioara care ca un parinte protector are grija de mine. Uneori ma gandesc ca ne-am creat un creator, caci este prea dificil sa ne cream singuri.

Intr-o lume in care totul este deschis discutiei am impresia ca bagam sub pres exact marele elefant roz din camera. Insa, pe de alta parte, ce rost are sa ne gandim la drama existentei, oricum o traim asa ca de ce sa mai si vorbim despre ea? Poate pentru ca din acceptare vine eliberarea? Eliberarea sa ce? Eliberarea sa fim, pur si simplu sa fim, fara asteptari, fara sentimente de vina, fara angoase si anxietati.

Ma amuza propaganda asta legata de normalitate si echilibru, normalitatea este un miraj, iar cei care se simt vinovati ca sunt altfel, pur si simplu alearga dupa un inorog, caci in esenta normalitatea nu este decat o plaja larga de comportamente social acceptate, in care intra multe dintre diferentele care ne chinuie, doar ca noi nu ne dam seama de asta. Majoritatea cartilor pe care le citim, filmelor pe care le vedem, melodiilor pe care le ascultam ne vorbesc despre lucruri altfel, despre personaje extraordinare, pe care le admiram, care trezesc in noi gigantul adormit, dar noi trebuie sa fim normali, trebuie sa fim integrati si acceptati. Oare nu e asta alta fateta a dramei existentei? Ceea ce admiram sa fie altfel, dar noi sa trebuiasca sa fim regulamentari?

Comments

Mare dreptate ai!!:D

- Designed by EZwpthemes Drupalized by Azri Design