Numa' copii sa n-ai!

Tags :


We Need to Talk About Kevin (2011)

Mi-a placut de 3 buline din 5.

Super film. Mi-a placut. We Need to Talk about Kevin, cu Eva Khatchadourian in rolul principal, este un film pe care il tii minte, care nu se pierde in noianul de filme vizionate cu zecile.

Povestea din film este o poveste chiar originala, genul acela de poveste care te face sa te gandesti Ce fain ca s-a gandit cineva la asta!. Regizoarea si scenarista filmului, Lynne Ramsay, m-a cucerit prin filmarea unor detalii, care completeaza perfect starea de spirit pe care o transmite personajul. La scenariul filmului au contribuit si alte persoane, dar am tinut sa precizez ca regizoarea a contribuit semnificativ si la scenariu, deoarece ma gandesc ca atunci cand a scris anumite scene, le-a gandit si regizoral, de unde poate si unitatea pe care o are filmul, ca opera de arta.

Un detaliu interesant despre activitatea regizoarei este ca acesta este primul film de lung metraj mai important din cariera sa si primul film de orice natura pe care l-a facut din 2003. O pauza destul de lunga 8 ani, dar judecand dupa acest film a meritat.

Eva Khatchadourian a dat viata personajului intr-o maniera exceptionala, cred ca are una dintre cele mai expresive figuri in imobilitate, in nemiscare, recunosc ca cel mai probabil contribuie mult si modul in care este filmata figura, dar mi-a placut cum a jucat. Un alt lucru care mi-a placut legat de personajul Mamei este modul in care se transforma ca si coafura, haine, chiar si culoarea tenului, si unde cele doua stari sunt prezentate alternativ, cu atat mai mult impresioneaza modul in care intruchipeaza actrita cele doua etape ale personajului.

Baietelul, ca personaj, este desenat foarte credibil, m-a enervat de la inceput pana la sfarsit, cand l-am dispretuit. Nici nu stiu cum sa explic, este strigator la cer si ce este ucigator este faptul ca atunci cand esti mama, nici nu se pune problema sa zici ceva contra copilului tau, caci daca o faci esti o mama denaturata. Mai ales in societatea americana de azi. Pur si simplu, daca ai un baietel ca cel din film esti condamnata sa iti faci datoria fata de fiinta careia i-ai dat viata, indiferent cat de rea este aceasta. Mai ales daca ai si o constiinta care te culpabilizeaza.

Mai este interesant de observat atitudinea oamenilor din jur, unii sunt incapabili sa vada dincolo de propria durere, altii sunt ca vulturii, care vor sa profite de pe urma unei tragedii personale, unul singur are capacitatea de a vedea dincolo de propria drama si a se gandi si la celalalt.

M-a amuzat scena in care vin martorii la usa. Vedeti voi de ce. ;)

In timpul filmului am avut o gramada de ganduri si emotii, cele pe care la mai tin minte sunt probabil si cele mai importante. Evident m-a impresionat viata mamei atunci cand copilul era mic si cele cu care se confrunta, si m-am gandit la asta. M-am intrebat oare cum mai poti continua sa traiesti dupa un asemenea eveniment? Mai are viata vreun sens? Mai are gust? Mai are vreo speranta? Mai poti simti altceva decat durere?

As mai zice eu una alta, dar nu vreau sa divulg prea mult din poveste ca sa nu va rapesc placerea de a il vedea. Sper sa imi povestiti cum vi s-a parut.

- Designed by EZwpthemes Drupalized by Azri Design