De ce sa scriu?!?

Buna intrebare. Intrebare pe care mi-am adresat-o si eu de mii de ori, serios, fara a dramatiza, chiar asa este.

De ce sa scriu?!? De ce sa ma gandesc la scris? De ce sa ma enervez cand nu pot exprima o idee exact asa cum imi doresc eu? De ce sa ma simt neputincioasa atunci cand nu gasesc cuvintele pe care le doresc?

De ce sa am sentimente de vinovatie cand trec o zi sau doua si nu am scris nimic? De ce sa ii invidiez pe altii ca ei au scris? De ce sa am fantezii despre cum devin eu mare scriitoare? De ce toate aceste porniri pe care nu le pot controla si reduce la tacere?

Am incercat sa fac asta, am avut momente in care haituita si obosita de toata aceasta agitatie din mine am decis ca gata, asta a fost, am incercat, nu sunt buna de scriitoare, tot ce iese din stiloul meu este aberant asa ca depun armele si renunt la toti acesti pitici agitanti. Dar... cumva, intr-o maniera nestiuta mie, gandurile, cuvintele au inceput sa imi dea din nou tarcoale, din nou am inceput sa am fantezii cu povesti, personaje, carti cu numele meu pe ele... si nebunia a inceput din nou...

Ce imi pare extraordinar de amuzant si ironic este ideea ca as putea sa fiu asa toata viata, bantuita de tot felul de povesti, idei iar pana la final, adica atunci cand mor, sa nu fac nimic. Sa imi petrec viata bantuita de niste demoni care nu se vor vedea niciodata realizati. Are ceva extrem de pervers si burlesc toata aceasta situatie in ea. Batalia ineluctabila a fiintei.

No... om trai si om vedea. Parerea mea.

- Designed by EZwpthemes Drupalized by Azri Design